Bujori: plantare și îngrijire. Instrucțiuni despre cum să crești dintr-un răsad, 110 fotografii cu flori frumoase

Rod Bujor din familia Bujorilor. Ocazional în literatură se găsește ortografia „peon”, ceea ce este corect și. Genul și-a primit numele de la numele de vindecător al zeilor greci Peon. Conform legendei, Peon îl trata pe Ares, zeul războiului care a fost rănit de Hercule, o zeitate insidioasă și trădătoare, un mare iubitor de bătălii sângeroase. În mod evident, se trata cu foarte mult succes, ceea ce a provocat arderea invidiei din partea mentorului său, zeul vindecării lui Asclepius.

Profesorul intenționa să otrăvească un student talentat, dar Peon a aflat din greșeală despre planurile lui Asclepi și s-a îndreptat către zeii greci cu o rugăciune pentru mântuire. Zeii i-au făcut milă de doctor și l-au transformat într-o frumoasă floare de bujor.

Timp de multe secole, plantele din acest grup au fost folosite doar ca medicamente. Vechii romani, care credeau cu tărie în capacitatea plantei de a se vindeca de orice boală, aveau o pasiune specială pentru floare: niciun războinic nu a mers într-o campanie fără rădăcină de bujor în sânul său.

Se credea că tinctura din semințele înmuiate în vin ar putea ameliora coșmarurile. Un extract de alcool din rădăcini a fost utilizat pentru boli ale stomacului, ficatului și rinichilor. Britanicii credeau că un tufiș de bujor plantat la ușa din față alungă spiritele rele din casă.

O aplicație mai practică pentru această plantă a fost găsită în Rusia: vopseaua pentru hârtie și țesăturile au fost făcute din bujorii caucazieni. Bujorul era folosit și la gătit: semințele erau folosite ca condimente pentru mâncărurile cu carne, iar rădăcinile fierte erau mâncate împreună cu legumele.

În China, bujorii au cunoscut și iubit încă din vremuri imemoriale. La mijlocul secolului XVI. în China existau deja peste 30 de soiuri listate în cataloage speciale. Erau foarte scumpe, iar unii își valorau în mod literal greutatea în aur. Din China, bujorii și-au început marșul triumfal prin alte țări și continente.

Bujorii de iarbă au venit în America abia în 1850 și au fost necesari americani întreprinzători la doar 13 ani pentru a recunoaște oficial avantajele incontestabile ale florilor de bujor (1903 - Societatea Americană a Pionierilor, care există încă).

În Rusia în secolul XVII. bujorii erau considerați mai mult ca o plantă medicinală și erau cultivate în grădinile farmaciilor.

Rezumatul articolului:

Caracteristică botanică

Ierbă perenă, arbust rar, în sălbăticie, care crește exclusiv în emisfera nordică: 45 de specii în Asia și Europa, 2 în vestul Americii de Nord. În Rusia, din 15 specii, 9 trăiesc în Caucaz, restul provin din Orientul îndepărtat și Siberia.

Tufa este multi-tulpină, în funcție de soi, tulpinile sunt simple sau ramificate, cu o înălțime de 30 până la 100 cm. Tulpina se termină cu o floare. Toamna, moare partea de deasupra suprafeței tufișului. Rizomii puternici cu muguri de reînnoire rămân iarna. Frunze de structură complexă, diverse forme în bujorii speciilor. Nuanță mare verde sau albăstrui. Locația pe tulpină este alta.

Florile sunt mari și foarte mari, cu diametrul de până la 20 cm; în soiuri sălbatice și non-duble, simple cu stamine complet dezvoltate și complexe în flori semi-duble și duble cu stamine parțial sau complet modificate.

Fructele de bujor cu semințe mari negre sau roșii sunt foarte eficiente, pot fi folosite ca material floral natural alături de flori.

Clasificare și grade

Majoritatea soiurilor de bujor cultivate provin din speciile de bujor cu lapte (Paeonia lactiflora) - 70%, de la încrucișarea cu alte specii, în principal cu bujor medicinal - 30% și direct sub forma de bujor medicinal (Paeonia officinalis) - mai puțin de 1% din soiuri înregistrate oficial.

O remarcabilă specie din Extremul Orient - bujor cu flori de lapte, in vivo crește și în Transbaikalia, Mongolia, China, Japonia, Coreea. Soiurile obținute din aceasta se caracterizează prin duritate ridicată pentru iarnă. Priveliștea este frumoasă în sine: flori simple, albe pure, cu un diametru de 8-10 cm, cu stamine aurii.

Mai puțin rezistente la temperaturi scăzute sunt soiurile descendente din bujorul officinalis, a cărui patrie este pământul cald - Franța, Elveția, Italia de Nord.

Clasificarea în grădină a bujorilor se bazează pe structura florii, dar este dificil să se determine soiul de bujor din fotografie. Există, de asemenea, o împărțire a soiurilor în grupuri în funcție de înălțimea tufei și timpul de înflorire.

Există nu mai puțin de 10 mii de soiuri de bujor în lume, deși înregistrate oficial sunt mult mai puține - aproximativ 4,5 mii. Multe soiuri au fost create la sfârșitul sau chiar la mijlocul secolului al XIX-lea, încă nu și-au pierdut popularitatea și astăzi sunt la fel de frumoase ca și jumătate. secole în urmă!

Cu o mare certitudine se poate numi cea mai, poate, cea mai faimoasă și probabil familiară grădinarilor din întreaga lume, soiul de bujor este celebra Sarah Bernhardt. Crescut în Franța în 1906 de Lemoine; scopul este universal, mare în tăiere. Floarea este foarte mare, groasă, roz și, deși nu are o aromă pronunțată, este dificil să treci pe lângă un tufiș înflorit, fără a te opri să-i admiri frumusețea - cu adevărat „Divina Sarah”.

O altă varietate populară de bujor cu numele nu mai puțin vorbitor Scarlett O’Hara a fost creată în SUA în 1956. Floarea este simplă, petalele sunt de culoare roșie sânge sau flamingo-roz, cu numeroase stamine galbene contrastante. Prezintă o sănătate indestructibilă și un tufiș puternic, ridicat. Particularitatea soiului este să tai floarea înainte ca mugurii să nu se deschidă încă.

Flori albe uriașe de la o bucată din soiul de bujor Duchess de Nemour (doamna Gwin Lewis) - un clasic al genului și un lider de vânzări în Olanda. Crescut în Franța în 1856. Până în ziua de azi, încântă cultivatorii de flori din întreaga lume cu puterea și puterea unui tufis, la fel de magnific în pământ deschis și tăiat.

O bujori asemănătoare unui arbore sau semi-arbust (Paeonia suffruticosa), a cărei patrie este China, este un reprezentant foarte special și unic al genului. Planta are o origine hibridă. În total, există aproximativ 500 de soiuri în lume, cele mai multe sunt chinezești:

cu flori duble - sino-europene
cu culori semi-duble și non-duble - japoneze

Au venit în Rusia pentru prima dată din țările baltice, în 1858. Există soiuri de bujor de selecție rusă asemănătoare copacilor: nu există la fel de multe ca cele asiatice și europene, dar spre deosebire de rudele lor termofile, ele sunt adaptate condițiilor noastre climatice dificile.

În urma încrucișării peoniilor speciilor de copaci și iarbă galbene, au apărut hibrizi itoh (ITO hibrizi) cu flori mari galbene.

Aceste flori își datorează aspectul crescătorului Toichi Ito din Japonia: a reușit să traverseze două specii, care nu au fost considerate posibile până acum. Frunzele noului hibrid sunt identice cu cele ale bujorului, iar tulpinile sunt ca bujorii ierboși - partea aeriană moare în toamnă.

Plantarea și îngrijirea: ruperea tradițiilor

Bujorii nu pot fi numiți plante capricioase, cu toate acestea, acestea solicită mari la lumină și sol. Dacă vrei să crești un tufiș sănătos frumos, care să te încânte cu înflorire luxoasă mulți ani (și bujorii sunt centenari celebri!), Va trebui să muncești din greu.

Solul ideal este un loam bine cultivat, cu o reacție ușor alcalină. Varul trebuie adăugat la solul acid.Secretul floricultorilor olandezi în plantarea și îngrijirea bujorilor pe terenul deschis: vegetația acvatică este extrasă în paturile de flori atunci când curățează iazurile (rața cu un conținut ridicat de var este în special îngrășământ).

Gropile de plantare trebuie să fie adânci și largi (50-70 cm), ceea ce este mai important pe solurile grele. Pe solul argilos care nu permite umiditatea să treacă bine, gropile ar trebui să fie chiar mai adânci, astfel încât să se poată aranja drenarea cărămizii rupte sau a pietrișului.

Deși bujorii sunt foarte pretențioși în ceea ce privește umiditatea solului, în mod categoric nu pot suporta umezeala constantă și stagnarea apei - rădăcinile lor pur și simplu putrezesc. Gropile sunt umplute cu un amestec nutritiv de pământ (humus și turbă cu adaos de făină de oase sau superfosfat).

Toate lucrările la pământ trebuie efectuate în avans, cu 2-4 săptămâni înainte de ziua așteptată a plantării bujorilor, pentru ca solul să aibă timp să se așeze. Un punct vital atunci când plantați un împărțitor este adâncimea: strict de la 3 până la 5 cm de la nivelul solului.

Mai mic sau mai mare, iar bujorii nu vor înflori, acest lucru va afecta sănătatea plantei și speranța de viață a acesteia. Unii grădinari măsoară distanța necesară cu un conducător - iar lucrul, trebuie să spun, merită.

Cel mai bun moment pentru plantarea și replantarea bujorilor din Fâșia de Mijloc este considerat a fi perioada de la mijlocul lunii august până la jumătatea lunii septembrie. În acest moment, planta este în repaus și va tolera stresul mai ușor. Doar toamna: bujorii proprii, cumpărați „de la bunici” din bazar sau donați de vecini.

Dar, din momentul în care bujorii din Țările de Jos, Polonia și China au intrat pe piața internă, situația s-a schimbat radical: acum toți trebuie să planteze bucăți nou cumpărate, contrar legilor, tradițiilor și regulilor, în primăvară. Acest lucru este rău, dar totuși destul de acceptabil.

Rădăcina cumpărată trebuie păstrată la frigider până la plantare, pentru a nu începe creșterea rinichilor. Este important să nu exagerați și să nu umpleți rădăcina, încercând să mențineți umiditatea cea mai optimă. Plantează în grădină înainte să fie cald sau cald.

Mulch aterizare. Nu uitați să apăzi și să faci buruieni în mod regulat: o astfel de plantă se dezvoltă foarte lent și este prea slabă în primii doi ani pentru a rezista buruienilor sau secetei singure.

Într-un cuvânt, o mică bujor plantată primăvara va avea nevoie de grijă și atenție. Dar, în final, un arbust magnific va crește dintr-o bucată minusculă de rădăcină și va înflori - și aceasta este cea mai bună recompensă pentru toate lucrările!

Un mic bonus: pentru iarnă, bujorii nu trebuie să fie acoperiți, ceea ce îi distinge de alte flori perene. Doar plantele tinere și plantările noi au nevoie de puțin adăpost. Într-un singur loc, un tufiș bujor poate crește și înflorește aproximativ 20 de ani.

Buchete și compoziții de bujori

Bujorul este una dintre cele mai bune flori tăiate, dacă nu chiar cele mai bune. Există chiar și soiuri speciale de tăiere. Pe site sunt plantate separat, departe de zona din fața grădinii. Lungimea standard a tijei este de 40 cm. Acest lucru este foarte mult dacă tăiați toate lăstarii înfloriți din tufiș.

Pentru a acumula suficientă rezistență pentru înflorire anul viitor, cel puțin jumătate din lăstari trebuie să rămână la tufă - nu pot fi tăiați.

Decorativitatea ridicată a florii vă permite să faceți buchete de bujoruri monofonice, care contrastează sau nuanțează reciproc culorile.

Dacă în țara noastră soiurile cu o floare mare, dublă, sunt întotdeauna iubite populare și universale, atunci florăriștii japonezi se închină literalmente bujorilor simpli, nu terry. Sunt considerați regii artei antice a ikebana. La urma urmei, talentul florariei constă în accentuarea frumuseții individuale și a unicității fiecărei flori.